Înaltpreasfințitul Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat rânduiala Sfințirii Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din localitatea Ruseștii Vechi, comuna Ruseștii Noi, raionul Ialoveni, sâmbătă, 12 octombrie 2024, an jubiliar de la atestarea localității – 500 de ani.
Mitropolitul a început serviciul divin cu rânduiala Sfințirii Prestolului (a Sfintei Mese), care închipuie mormântul Domnului, obiect nelipsit din componența unei biserici.
Întâistătătorului i-au coliturghisit prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul mitropolitan, prot. mitr. Anatolie Stefanov, parohul bisericilor din Ruseștii Noi și Ruseștii Vechi și protopop de Ialoveni, precum și un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul ”Sfântul Roman Melodul” al Catedralei Mitropolitane din Chișinău, condus de către dna preoteasă Alina-Paula Barbu.
În timpul vohodului mic, părintele Anatolie Stefanov, a fost decorat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, cu ordinul ”Sfântul Ierarh Dionisie Erhan” de gr. III, în semn de înaltă apreciere pentru munca depusă la construcția noii biserici din Ruseștii Vechi, iar la raportul părintelui protopop, preotul Arcadie Nemțelea, clericul acestei parohii a fost decorat cu dreptul de a purta cruce de aur și camilafcă.
După slujbă a fost oficiat un te-deum de sănătate și mulțumire Domnului pentru toate binefacerille și ajutorul primit la construcția acestei biserici.
Toți credincioșii prezenți au primit de la Întâistătător, iconițe și cărțulii de suflet folositoare în amintirea acestui eveniment istoric pentru localitatea Ruseștii Vechi.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media