Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

13:02, miercuri, 5 martie, 2025

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat prima Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite din acest an, la Catedrala Mitropolitană

Miercuri, 5 martie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a oficiat prima Dumnezeiască Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite din acest an, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Alături de Întâistătător s-au rugat prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al catedralei, precum și preoții slujitori ai sfântului lăcaș. Numeroși credincioși prezenți la slujbă s-au apropiat de Sfântul Potir, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.

Liturghia Darurilor Înainte Sfințite, rânduită de Biserică în perioada Postului Mare, este un moment deosebit de reculegere și întărire duhovnicească pentru credincioși, oferindu-le posibilitatea de a se împărtăși cu Sfintele Taine, chiar și în zilele de rând, prin Sfintele Daruri consacrate la liturghiile anterioare.

La final, părintele Vadim a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, îndemnându-i la post, rugăciune și pocăință în această perioadă binecuvântată a Sfântului și Marelui Post.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media