În dimineața zilei de joi, 2 martie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a fost întâmpinat la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, de către PC arhimandrit Nicolae (Roșca), duhovnicul-administrator și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept împreună cu soborul de preoți militari și reprezentanți ai conducerii unor ministere ale Republicii Moldova pentru a comemora 31 ani de la declanşarea războiului de pe Nistru.
La serviciul divin au participat: dl Anatolie Nosatîi, Ministru al Apărării; dl Andrei Cecoltan, Secretar de stat al Ministrul Afacerilor Interne; dl Viorel Cernăuțeanu, șef al IGP, precum și un grup de veterani ai războiului de pe Nistru și rude ale celor care nu s-au mai întors de pe câmpul de luptă.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat împreună cu soborul de preoți militari, o Litie morțească pentru odihna și iertarea păcatelor celor care au luptat jertfelnic pentru suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova, căzuţi pe câmpul de luptă.
Toți cei prezenți s-au rugat pentru pace asupra țării noastre și în întreaga lume dar și pentru sufletele eroilor căzuți la datorie, ca Dumnezeu să-i odihnească întru împărăția Sa. Veșnică lor pomenire.
Mitropolitul Vladimir s-a adresat către adunarea drept-măritoare cu un cuvânt arhipăstoresc, vorbind celor prezenți despre Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Ciuflea, dar și importanța comemorării bravilor eroi ai Patriei, păstrând vie memoria și exemplul lor de bărbăţie, curaj şi credinţă.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media