Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru Numele Domnului! Troparul Învierii lui Lazăr (Glasul 1):
În sâmbăta Dreptului Lazăr, 08 aprilie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat Sfânta și dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Lazăr” a Mănăstirii „Învierea Domnului” din incinta cimitirului „Sf. Lazăr” din Chișinău.
Alături de Înaltpreasfinția Sa, s-au rugat: prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar al Mitropoliei Moldovei și protopop al Sectorului I Chișinău, prot. mitr. Nicolae Tudoreanu, chelar și administrator al Mănăstirii „Învierea Domnului”, arhimandritul Irinarh (Costru), starețul Mănăstirii Țigănești, prot. mitr. Pavel Vuluță, protopop de Drochia, precum și un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul ecteniei pentru răposați, ÎPS Mitropolit Vladimir a înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire protoiereu mitrofor Tudor Tudoreanu, a preotesei Maria Tudoreanu și a ctitorilor și binefăcătorilor acestei Mănăstiri, trecuți la Domnul.
După Liturghie a urmat înconjurul bisericii „Sfântul Lazăr” cu citirea celor patru evanghelii praznicale, a fost oficiată o litie morțească la mormântul părintelui Tudor Tudoreanu și un Te-deum praznical.
Ierarhul a mulţumit celor care activează şi se nevoiesc în acest sfânt aşezământ în special protoiereului Nicolae Tudoreanu pentru munca depusă la îngrijirea și amenajarea Mănăstirii dorindu-le sănătate şi putere sufletească în îndeplinirea ascultărilor încredinţate.
Părintele Nicolae a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, ctitorilor Mănăstirii și tuturor celor prezenți pentru susținere și comuniunea euharistică în zi de sărbătoare.
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul și puntea de legătură între Postul Paștilor și Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos – biruință asupra morții.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media