În ziua prăznuirii „Sf. M. Mc. Dumitru”, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat parohia cu același hram din s. Dănceni, r. Ialoveni, unde a fost întâmpinat cu deosebită dragoste creștinească de către Protopopul de Ialoveni, Prot. Mitr. Anatolie Stefanov, parohul bisericii, Prot. Mitr. Valeriu Gâțu, reprezentanții administrației publice locale și mai multe zeci de credincioși drept-măritori.
Aici Întâistătătorul a oficiat un serviciu divin praznical, prilejuit de aniversarea a 15-a de la târnosirea sfântului lăcaș, în timpul căruia părintele-paroh s-a învrednicit de Ordinul „Cuv. Paisie Velicicovski” gr. II, în semn de recunoștință arhierească pentru munca sârguincioasă pentru binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, clerul și poporul prezent, avându-l în frunte pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, au înconjurat biserica cu citirea Evangheliei, după care Chiriarhul a săvărșit un Te-Deum de mulțumire către Bunul Dumnezeu.
Mai târziu, Mitropolitul s-a adresat către cei prezenți cu un frumos cuvânt de felicitare cu ocazia emblematicului eveniment, îndemnând enoriașii să rămână și mai departe la fel de dedicați credinței și faptelor celor bune.
La rândul său, Prot. Mitr. Valeriu Gâțu și-a manifestat recunoștința față de Înalt Prea Sfinția Sa pentru bunăvoință și susținere, declarând că și în continuare, cu ajutorul Domnului, atât el, precum și credincioșii din Dănceni vor merge pe calea cea bună, spre înflorirea credinței și mântuirea sufletelor.