Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

20:35, duminică, 7 septembrie, 2025

ÎPS Mitropolit Vladimir a condus Sfânta Liturghie la aniversarea a 300 de ani de la fondarea și 35 de ani de la redeschiderea Mănăstirii Țigănești

Aflându-ne în anul jubiliar de 300 de ani de la punerea pietrei de temelie și 35 de ani de la redeschiderea Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” din Țigănești, duminică, 7 septembrie 2025, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală. 

În dimineața zilei, Mitropolitul a fost întâmpinat de către PC Arhim. Irinarh (Costru), starețul Mănăstirii împreună cu soborul de slujitori, obștea monahală și creștinii veniți la Sfânta Liturghie.

Înaltpreasfinția Sa a avut coliturghisitori pe ÎPS Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, ÎPS Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, PS Filaret, Episcop de Căpriana și vicar al Mitropoliei, prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, PC Arhim. Irinarh (Costru), starețul așezământului monahal, PC Arhim. Ioan (Okropiridze), duhovnicul Mănăstirii de Maici “Adormirea Maicii Domnului” din Tbilisi, Georgia și un sobor de preoți și diaconi prezenți la Serviciul Divin.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Mănăstirii Țigănești, condus de dl dirijor Daniel Bostanica.

Cu ocazia aniversării a 300 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii, pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, în timpul Vohodului mic, părintele stareț, PC Arhim. Irinarh a fost decorat cu cea mai înaltă distincție clericală, dreptul de a purta a doua cruce pectorală cu pietre scumpe.

În încheierea serviciului divin, a urmat un te-deum de sănătate, slavă și mulțumire Domnului pentru toate binefacerile revărsate asupra acestei Sfinte Mănăstiri și a obștii monahale.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media