
Vineri, 31 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni, un mesaj de felicitare сu prilеjul aniversării zilei de naștere.
Preasfinției Sale,
Preasfintitului Patrocl,
Episcop de Dondușeni,
Vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni
Preasfinția Voastră,
Cu prilejul aniversării a 49 de ani de la naștere, Vă adresez alese și părintești felicitări, împreună cu doriri de sănătate, pace și ajutor sfânt în lucrarea arhierească pe care o săvârșiți cu devotament în ogorul Bisericii Ortodoxe. Anii petrecuți în slujirea lui Hristos și a poporului binecredincios sunt o frumoasă mărturie a dragostei, râvnei și responsabilității cu care purtați jugul arhieriei.
Apreciem cu recunoștință zelul pastoral, dragostea față de sfintele slujbe, grija pentru preoți și credincioși, precum și buna rânduială pe care o păstrați în cadrul Eparhiei de Edineț și Briceni. Prin activitatea Preasfinției Voastre, Biserica dobândește o podoabă de slujire jertfelnică și smerită, după chipul Marelui Arhiereu – Hristos Domnul.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască ani îndelungați, plini de roade duhovnicești, putere spre continuarea lucrării începute și bucurie întru Domnul, pentru ca împreună să putem sluji spre întărirea și luminarea credincioșilor.
La mulți și de Dumnezeu binecuvântați ani, Preasfinția Voastră,
Cu dragoste întru Hristos-Domnul,
† VLADIMIR
Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove




