În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca liturghie la parohia „Sf. Irh. Nicolae” din Cricova. Aici Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de către preotul-paroh Nicolae Andrieş, precum şi de numeroşi credincioşi, veniţi pentru a participa la serviciul divin praznical.
În cadrul slujbei, părintele Nicolae a fost decorat cu dreptul de a purta Cruce de Aur, în semn de recunoştinţă pentru munca depusă cu mult sârg pentru binele şi mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
După ce s-au rugat împreună cu Chiriarhul şi au rostit rugăciunea „Tatăl nostru”, credincioşii au participat la un Te-Deum, după care, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de felicitare, îndemnând credincioşii să se roage Sfântului Nicolae pentru a cere mijlocirea sa faţă de Bunul Dumnezeu.
La rândul său, Pr. Nicolae Andrieş i-a mulţumit Mitropolitului pentru bunăvoinţă şi dragoste părintească, felicitând pe Înaltpreasfinţia Sa cu această frumoasă sărbătoare creştină, având în vedere că la botez a fost numit în cinstea Sf. Irh. Nicolae.
În continuare, Vlădica Vladimir a participat la inaugurarea Aleii Domnitorilor, unde a sfinţit monumentele marilor noştri înaintaşi, în frunte cu Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.