Astăzi, ÎPS Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere la reședința mitropolitană cu ÎPS Arsenie, Mitropolit de Istrinsc, primul vicar al Preafericitului Patriarh Chiril, care a sosit la Chișinău într-o vizită de lucru.
Cu acest frumos prilej, Întâistătătorul i-a urat bun venit distinsului oaspete în curpinsul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, exprimându-și speranţa că şederea acestuia pe meleagurile moldave va fi una cu realizări pe potrivă.
În cadrul aflării sale în țara noastră, ÎPS Arsenie va vizita câteva biserici și așezăminte monahale printre care mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, din s. Curchi și biserica „Înălţarea Domnului” din mun. Chișinău.
Biroul de presă al Mitropoliei