Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

3:00, miercuri, 22 mai, 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir – patruzeci și cinci de ani veghind la Altarul Domnului – Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove

Pe păstorul adevărat îl dovedeşte iubirea. (Sf. Ioan Scărarul)

Înaltpreasfinția Voastră,

Înaltpreasfințite Stăpâne,

În ziua în care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul și Marele Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ne plecăm fiește în fața Înaltpreasfinției Voastre și Vă aducem felicitările noastre cordiale cu ocazia prăznuirii mijlocitorului ceresc, al cărui nume l-ați primit la Taina Sfântului Botez, dar și cu frumosul prilej al aniversării celor patruzeci și cinci de ani de când v-ați dăruit – trup și suflet – slujirii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Scărarul călăuzit de Duhul Sfânt zice: „Pe păstorul adevărat îl dovedeşte iubirea. Căci din iubire S-a răstignit Păstorul cel mare”.

În acești patruzeci și cinci de ani de trudă asiduă depusă pe ogorul lui Dumnezeu, parcurgând treptele slujirii de la diaconie până la arhierie, ați câștigat dragostea și respectul tuturor celor care v-au cunoscut și au reușit să se convingă de hărnicia duhovnicească, bunătatea și dragostea frățească – înalte calități care v-au consacrat și care v-au făcut un Părinte deosebit de drag pentru numeroasa turmă ce v-a fost încredințată spre dreaptă păstorire.

Prin cele peste o mie de edificii eclesiale deschise și sfințite, în frunte cu sfintele mănăstiri istorice Curchi și Căpriana, prin lucrarea misionară, pastorală, filantropică a Bisericii, Înaltpreasfințite Părinte ați apărat Ortodoxia în aceste vremuri tulburi şi complicate şi ați promovat cu mult zel adevărata credinţă mântuitoare, or, „Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan, 10, 11).

Prezentându-Vă omagiile noastre, ne rugăm Sfântului Ierarh Nicolae ca să mijlocească în fața Atotțiitorului, astfel încât și de acum înainte să fiți acel Arhipăstor iubit și iubitor de semeni, dar mai ales propovăduitor neclintit al Adevărului nemuritor și astfel călăuzitor dârz pentru binecredinciosul nostru popor.

Spunându-Vă la unison ÎNTRU MULȚI ANI STĂPÂNE!, Vă asigurăm încă o dată de dragostea noastră fiască și urmarea Înaltpreasfinției Voastre întru toate pe calea propovăduirii nepieritoarei și dătătoarei de viață Evanghelii.

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Cu cele mai alese gânduri și deosebit respect,

colaboratorii Direcției mitropolitane