Miercuri, 27 aprilie, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, a participat la solemnitatea dedicată Zilei Drapelului de Stat organizată la Parlamentul Republicii Moldova. Înainte de şedinţă, dl Andrian Candu, Preşedintele Parlamentului a avut o întrevedere cu reprezentanții cultelor creștine majoritare din țara noastră.
Tot astăzi Vlădica Vladimir a participat, în holul Parlamentului, la Târgul caritabil, de confecţii hand-made, a copiilor din centre de plasament din Republica Moldova. Ierarhul a felicitat pe cei prezenţi cu ocazia sărbătorii împărătești a Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos care se apropie, apreciind obiectele confecţionate de copii. Mitropolitul a achiziţionat obiecte cu tematică pascală, susţinând, în acest fel, acţiunea de caritate organizată la Parlament.
În debutul şedinţei solemne, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a rostit un cuvânt de felicitare, în care a atras atenţia parlamentarilor asupra situaţiei grele economice în care se află majoritatea populaţiei din țară. Totodată, Întâistătătorul s-a declarat împotriva legii antidiscriminare, adoptată încă din anul 2012:
„Și în Mitropolia Moldovei, și a Basarabiei, și catolică, și adventiștii, și baptiștii toți au discutat această temă – minoritățile sexuale. Suntem o țară creștină: 98% au spus atunci că sunt creștini iar 2% care îi susțin pe aceste minorități. Este pentru noi o înjosire să fim egali cu acele două procente”, a declarat Mitropolitul în aplauzele unor deputați din legislativ.
Mitropolitul a mai îndemnat deputații la „unire”, pentru a lucra împreună pentru cetățenii Moldovei, astfel încât să intre în istorie ca cel mai puternic legislativ ce are grijă de oameni.
Notă: La 27 aprilie 1990, în prima Sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S.M, Tricolorul a fost oficializat ca drapel de stat. Pe 23 aprilie 2010, Legislativul a declarat această dată drept „Ziua Drapelului de Stat”.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media