Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a liturghisit sâmbătă, 10 mai 2025, în parohia ”Sf. M. Mc. Gheorghe” (Rusă) din Chișinău.
În dangătul duios al clopotelor, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de către părintele Nicolae Florinschi, parohul Sfintei Biserici însoțit de soborul preoțesc și mulțimea de credincioși care au venit la Sfânta Liturghie praznicală de a aduce slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate asupra lor.
În comuniunea liturgică, Ierarhul a avut alături în rugăciune pe părintele prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și protopopul sectorului I, Chișinău, prot. mitr. Nicolae Florinschi, parohul Sfintei Biserici, prot. mitr. Pavel Borșevschi, protopopul sectorului II, Chișinău, precum și un sobor de preoți și diaconi.
La vohodul mic, cu ocazia aniversării a 65 de ani de la naștere a părintelui-paroh, Întâistătătorul a conferit prot. Nicolae Florinschi, ordinul ”Sf. Irh. Serafim Ciceagov” de gr. II iar prot. Serghei Colmogorov, cleric al acestei biserici – dreptul de a purta mitră, în semn de recunoștință pentru munca pe care o depun spre binebe bisericii Ortodoxe și a credincioșilor.
În cadrul Sfintei Liturghii, ipodiaconul Nicolae Vancea a fost hirotonit diacon, pe seama bisericii ”Sf. M. Mc. Gheorghe”, gazda sărbătorii de astăzi.
În adresarea Sa, Arhipăstorul a apreciat osteneala şi efortul credincioșilor dimpreună cu parohul bisericii, depuse cu multă jertfă şi dăruire în edificarea acestui sfânt locaș. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a oferit enoriașilor prezenți, cărțulii de rugăciune și calendare în semn de amintire a acestei sărbători.
În încheiere, părintele-paroh Nicolae a mulțumit Mitropolitului pentru slujirea arhierească, în mijlocul credincioșilor comunității pe care o păstorește, și că în continuare cu smerenie și ascultare față de Biserică și Arhipăstor, va îndeplini cu râvnă misiunea la care a fost chemat – treapta preoției.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media