Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

19:15, joi, 5 iunie, 2025

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit în Parohia ”Sf. Ierarh Nicolae” din Durlești

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a liturghisit joi, 5 iunie 2025, în parohia “Sf. Irh. Nicolae” din or. Durlești, mun. Chișinău. 

Alături de Mitropolit au înălțat rugăciuni: prot. mitr. Vadim Cheibaş, secretar mitropolitan, prot. mitr. Zosima Toia, protopop Sectorul III, Chișinău, prot. mitr. Adrian Toia, parohul bisericii gazdă, preotul Serghei Toia, cleric în Atena și un sobor de preoți și diaconi.

La vohodul mic, prot. mitr. Zosima Toia a fost decorat cu cea mai înaltă distincție clericală – dreptul de a purta a doua cruce, în semn de recunoștință arhipăstorească, pentru activitatea străduitoare și pilduitoare, desfășurată mai bine de patru decenii în Via Domnului.

Prot. Adrian Toia, parohul Sfântului lăcaș, cu ocazia aniversării a 40 de ani ai vieții, a primit Ordinul “Meritul Bisericesc” de gr. III.

Clericul bisericii, iereul Pavel Gluh a fost decorat cu dreptul de a purta cruce de aur.

După Serviciul divin a urmat un te-deum, pentru sănătatea trupească și sufletească a preoților și enoriașilor bisericii.

La Ectenia pentru adormiți, Înaltpreasfinția Sa a pomenit pe nou-adormitul Eugen Doga, marele maiestru și compozitor al muzicii.

Serviciul divin de astăzi a fost infrumusețat de hirotonia ipodiaconului Gheorghe Cernelevschi, absolvent ATOM 2004, în treapta de diacon.

Vorbind celor prezenți, Vlădica Vladimir a adresat călduroase cuvinte de felicitare părintelui omagiat, de asemenea a  apreciat munca jertfelnică și realizările părintelui Zosima și a fiului său părintele Adrian, pe tărâmul activității pastoral-misionare. În acest context, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat speranța că aceste eforturi prodigioase de propășire a credinței vor avea o îndelungată continuitate, pentru credincioșii din Durlești, dar și pentru creștinii dornici de a-i aduce prinos de rugăciune Sf. Ierarh Nicolae, și tuturor sfinților.

Preoteasa Emilia Toia a fost decorată cu ordinul “Sf. Fericita Agafia de la Cușelăuca” de gr. II, de asemenea au fost decorați și unii cititori de seamă ai bisericii.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul bisericii, dirijor preoteasa Laurenția Onica.

***

Scurt istoric:

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a luat fiinţă la 14 ianuarie 2002.

În ziua sărbătoririi Sfântului Vasile, protoiereul Zosima Toia, Protopop de Chişinău a venit în faţa credincioşilor din biserica „Sfinţii Voievozi” din Durlești cu iniţiativa de a construi о nouă biserică în alt sector al satului care a fost susţinută prin 559 de semnături ale enoriaşilor.

După înregistrarea documentelor s-a purces la elaborarea proiectului de edificare a bisericii.

Cu ajutorul Domnului, osârdia Protopopului Zosima Toia şi osteneala credincioşilor biserica a fost construită în formă de corabie. Iconostasul a fost confecţionat în Romania. Pictura a fost executată în stil neobizantin de către maestrul Ion Casian din Romania.

Lucrările de construcţie au durat patru ani. La 21 octombrie 2007, biserica a fost sfinţită de un sobor de preoţi in frunte cu Înaltpreasfinţia Sa Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove.

Adresa juridică a bisericii: or. Durlești, str. Podgorenilor, 85 A

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media