În Duminica a XXVII-a după Cinzecime, care a coincis în acest an cu pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit serviciul divin la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Serviciul divin a reunit în rugăciune numeroși credincioși, care avându-l în frunte pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, s-au rugat Sfântului Apostol Andrei pentru mijlocire în fața Mântuitorului și ajutor întru toate începtuturile cele de folos.
În pericopa evanghelică a zilei s-a relatat despre Vindecarea femeii gârbove din Evanghelia după Luca, cap. 13, vers. 10-17.
La finalul Sfintei Liturghii, Vlădica Vladimir l-a felicitat pe slujitorul Catedralei, Prot. mitr. Andrei Burlescu cu ziua sfântului protector, urându-i încă mulți ani de slujire vrednică la Altarul Domnului.
Clericul Catedralei mitropolitane și arhivarul Mitropoliei, protodicaonul Oleg Pascal a fost felicitat de Mitropolit cu prilejul aniversării a 12 ani de slujire diaconească, timp în care părintele protodiacon s-a arătat a fi un slujitor smerit, râvnitor de cele sfinte și cu o slujire exemplară.
După Liturghie, enoriașii au ascultat o predică de însuflețire și întărire, primind binecuvântările arhierești întru slava Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sectorul Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media