În Vinerea Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a avut o întâlnire la Președinție cu Excelența Sa, Doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova.
Discuția a avut loc în contextul Sfintelor Sărbători de Paști și s-a referit la bucuria Învierii și reunirea familiilor în această perioadă, dar și la importanța unității, a bunei înțelegeri și a grijii față de aproapele nostru.
În cadrul întrevederii, șefa statului l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa să continuie lucrarea de cultivare a Păcii din țara noastră și din toată lumea.
Mitropolitul a mulțumit Doamnei Președinte pentru îndemnul nobil și a reiterat importanța păcii și unității în societatea noastră, adăugând că de mai bine de trei decenii misiunea desfăşurată de Biserica Ortodoxă din Moldova este una făcătoare de pace, plină de dragoste pentru fiecare fiinţă umană, indiferent de apartenența etnică sau religioasă.
La finalul întâlnirii, Mitropolitul Vladimir a felicitat-o pe Doamna Președinte Maia Sandu cu apropierea Paștelui – Învierea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, urându-i sănătate, pace și bucurii.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
cu referire la Președinția Republicii Moldova