Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, în cadrul Săptămânii Familiei Ortodoxe desfăşurată în tot cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică 24 mai a.c., la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici, a avut loc seminarul „Familia creştină în societatea secolului XXI”.
În timpul evenimentului care s-a bucurat de participarea unui număr considerabil de enoriaşi, au fost susținute două prelegeri: „Familia creștină – probleme și provocări” de către Pr. Eugen Ionașco şi „Familia creștină – Biserica mică” de către Pr. Maxim Melinti.
Întâlnirea de suflet a fost marcată şi de un buchet de cântări duhovniceşti, interpretate de ansamblul folcloric „Altiţa”, iar tinerii din parohie i-au delectat pe cei prezenţi cu recitarea unor versuri deosebit de frumoase.