În Duminica a IV-a din Postul Mare, cea a Sfântului Ioan Scărarul, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Trei dintre duminicile Postului Mare sunt închinate unor sfinţi care au trăit şi arătat altora cum trebuie dusă lupta duhovnicească pentru a se îndumnezei prin har omul. Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, egumenul mănăstirilor din Sinai, şi Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, vieţuitoare în pustia Iordanului, reprezintă pentru noi, creştinii ortodocşi, un model de vieţuire duhovnicească şi de înălţare a existenţei noastre până la Tronul lui Dumnezeu. Îndumnezeirea omului prin harul Duhului Sfânt, după o vieţuire în lupta cu patimile trupeşti şi sufleteşti, şi dobândirea celor mai înalte virtuţi, ca urmare a pomenirii neîncetate a Numelui Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, este răspunsul la chemarea iniţială din partea Ziditorului de a creşte şi a ne înmulţi. Creşterea aceasta în duh ne face comesenii Împăratului la Cina Lui cea minunată, care încheie istoria devenirii umanităţii într-o atmosferă de sărbătoare permanentă. Cum se poate face însă această lucrare duhovnicească ne învaţă Biserica prin exemplul viu al celor trei sfinţi pe care îi pomenim în duminicile a doua, a patra şi a cincea ale Postului Sfintelor Paşti.
Cuviosul Ioan Scărarul, căruia îi este închinată această Duminică, este autorul lucrării care i-a şi dat supranumele, îi îndeamnă pe oamenii care voiesc desăvârşirea să se lepede de patimi şi să se unească pe cât posibil cu dumnezeirea, prin harul Duhului Sfânt. Deși adresată în special monahilor, „Scara” cuprinde învățături pentru fiecare credincios, pentru că scopul vieții noastre este același, omorârea patimilor și unirea cu Hristos.
Pericopa evanghelică a acestei duminici ne vorbește despre o minune săvârșită de Mântuitorul cu un tânăr stăpânit de un duh rău. Tatăl lui l-a dus la apostoli (adică la cei nouă pe care nu-i suise cu El în muntele în care s-a schimbat la față), dar apostolii n-au putut să-l vindece. Și atunci l-a adus în fața Mântuitorului, zicându-I că de poate, să-i ajute cu ceva, ofensându-L într-un fel pe Mântuitorul Iisus.
În cuvântul de învățătură adresat, PS Siluan a subliniat importanța credinței în viața noastră. „Evanghelia de astăzi este despre credință, post și rugăciune. Despre credința tatălui, care a căutat vindecare pentru fiul său. Credința pilduitoare a acestui tată, să ne întărească și pe noi, pentru ca întăriți prin post și rugăciune să primim și noi vindecare și ajutor de la Bunul Dumnezeu, Care mereu este gata să ne ajute, sprijine și tămăduiască,” a menționat Preasfinția Sa. „
Apostolul Pavel spune: Hristos să Se sălășluiască prin credință în inimile voastre (Efeseni 3, 17). Atunci când este prezentă credința, este prezent Hristos; atunci când credința stă de veghe, stă de veghe Hristos; când credința este uitată, Hristos doarme. Trezește-te, omule, pune-te în mișcare, strigă: Doamne, pierim! Iubiți, așadar, legea lui Dumnezeu și nu vă tulburați! Vă rugăm, vă implorăm, vă îndemnăm: fiți blânzi, suferiți împreună cu cei suferinzi, ajutați-i pe cei bolnavi! Creștinii să facă ce le poruncește Hristos!”.
Sursa: https://manastireacurchi.md/