În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
În pericopa evanghelică de astăzi ne întâlnim cu un orb din naștere pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl tămăduiește. Numai că, pe când el nu avea lumina ochilor, iudeii contemporani cu el erau într-o teribilă orbire spirituală.
Evanghelistul Ioan relatează cu atâta detaliu vindecarea orbului din naștere pentru că o astfel de vindecare putea să fie săvârșită numai de Fiul lui Dumnezeu. Unii s-au întrebat cine poate să vindece un orb din naștere. Acesta nu poate fi un simplu om, nu poate fi doar profet, ci Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta vrea să sublinieze în primul rând evanghelistul Ioan prin relatarea acestei minuni.
După epicleză, ÎPS Vladimir a hirotonit în treapta de diacon pe Ghenadie Verbulschi, student ATOM, anul I.
În cuvântul predicatorial rostit cu binecuvântarea Întâistătătorului de către Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, preacucernicia sa i-a îndemnat pe credincioși să râvnească spre o credință în Dumnezeu asemenea orbului vindecat de Mântuitorul Iisus Hristos, pentru ca lumina dumnezeiască să pătrundă în sufletele tuturor.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media