Duminică, 12 iulie 2020, în ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a săvârșit slujba de sfințire a Crucii înălțate în apropiere de localitatea Berezlogi, r. Orhei.
Din vremuri stravechi, poporul nostru a fost creștin, iar sentimentul său religios l-a materializat prin dăruirea jertfelnica cu care și-a ridicat sfintele lăcașuri de închinare. Pe lângă biserici, o categorie aparte, a acestor locuri închinate lui Dumnezeu, o constituie crucile și răstignirile.
Evocând Crucea, ne amintim de Hristos Cel Înviat și de învierea noastră, a fiecăruia în parte. Iar prin cântarea „Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim” ne asumăm Crucea în speranţa Învierii.
În cuvântul de la sfârșitul slujbei, Episcopul Siluan de Orhei a mulțumit creștinilor care au contribuit la ridicarea acestei cruci, dorindu-le ca această faptă să le fie spre zidire sufletească. Totodată Ierarhul Orheiului a vorbit despre importanța Sfintei Cruci pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18).
„Crucea este semnul iubirii dintre noi și semnul iubirii lui Dumnezeu pentru noi…”
Sursa: https://manastireacurchi.md/