Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Vladimir, în ajunul sărbătorii Întâmpinării Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău va ajunge Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” (Призри на смирение).
Această icoană este o copie din secolul XIX a vechii icoane datate cu anul 1420 din orașul Pskov.
La Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din orașul Kiev, icoana a fost adusă de către schimonahia Teodora, care a păstrat-o la sine în vremea prigoanei asupra Bisericii timp de 55 de ani.
La 1 august 1993, starețul Damian al Mănăstirii kievene a constatat înnegrirea bruscă a icoanei, păstrată în ramă de lemn cu geam de sticlă. Îndepărtînd grăbit geamul, starețul a înțeles minunea: icoana nu pățise absolut nimic, doar că pe sticlă se imprimase o icoană identică, argintată, care dădea impresia de „întunecare”.
Minunea vizibilă a fost doar începutul. Au urmat multe vindecări, pornind de la tămăduirea unei femei însărcinate, amenințată cu pierderea sarcinii, din cauza unei hepatite confirmate de analizele medicale. Numeroase familii cu copii au venit să se roage, primind ajutor în toate cele solicitate cu rugăciune fierbinte și credință neclintită.
Oamenii de știință din orașul Kiev au studiat minuțios cazul și au ajuns la concluzia că imaginea Maicii Domnului de pe sticla icoanei este nefăcută de mână. În același timp, savanții nu au putut da o explicație științifică acestei minuni.
Pe parcursul a mai multe decenii, numeroși pelerini au depus mărturii despre ajutorul și vindecările venite în urma rugăciunilor înălțate în fața acestei minunate icoane.
Îndemnăm creştinii să participe joi, 14 februarie, ora 17.00, la întâmpinarea icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” (Призри на смирение) și pentru a da împreună cinstirea cuvenită Împărătesei Cerurilor.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media