Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în cadrul proiectului de caritate moldo-olandez “Întinde o mâină pentru Moldova”, 150 de elevi din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni au primit ghiozdane cu rechizite școlare pentru începerea unui Nou An școlar, program de prevenire a abandonului școlar desfășurat anual de parohia ”Sf. Arhanghel Mihail” din localitate în luna septembrie.
Milostenia este cea mai simplă cale prin care omul poate face să se reverse asupra lui milele lui Dumnezeu cele bogate. Este o cale atât de simplă, pentru că nu ni se cere să dăm mult, ci puțin din puținul nostru, primind în schimb infinita milostivire a lui Dumnezeu. Iubirea milostivă este un atribut dumnezeiesc prin excelență, iar cei care o practică se aseamănă lui Dumnezeu. „Minunată și plăcută lui Dumnezeu – spune Sfântul Chiril al Alexandriei – este milostenia, fiind potrivită sufletelor evlavioase. Fiți milostivi, zice Tatăl vostru care este în Ceruri”. De aceea, Însuși Mântuitorul i-a fericit pe cei milostivi, făgăduindu-le că vor fi ei înșiși miluiți (Matei 5, 7).
Urmând dumnezeieștii porunci, o atenție deosebită în acest sens oferim copiilor nevoiași către începutului fiecărui Nou An școlar, pentru cultivarea dorinței de a învăța și a percepe lumea cunoștințelor.
Cine nu are amintiri frumoase din copilărie cu miros de caiete noi, carioci colorate și ghiozdane probate la nesfârșit? Mulți dintre noi păstrăm cu sfințenie aceste nostalgii ce ne duc cu gândul la copilărie și la început de an școlar. Din păcate, unii copiii sunt lipsiți de aceste sentimente și vor fi privați de aceste amintiri pe tot restul vieții, doar din considerentul că viața le-a pregătit un alt destin, în care rolul lui este să admire cu drag ce au colegii și să spere că la anul viitor va fi altfel…
Așadar, „Ghiozdanele speranței” este numele programului desfășurat anual de parohia ”Sf. Arhanghel Mihail” din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni prin care copiii care provin din familii defavorizate primesc ghiozdane și rechizite. Acest frumos proiect cu caracter filantropic-umanitar își propune prin excelență prevenirea abandonului școlar și accesul nedescriminatoriu pentru multe categorii de elevi care, în mod normal, nu-și permit șă-și cumpere rechizitele necesare pentru școală.
”Educația este aspectul cel mai important al unei societăți. Pentru elevi, școala trebuie să fie o bucurie și să aibă încrederea că, prin educație, își pot face un rost frumos în viață. Considerăm că Biserica trebuie să fie alături de ceilalți factori implicați în educația copiilor, respectiv familia și școala, un factor de echilibru, un liant, pentru ca acești copii să crească armonios din punct de vedere sufletesc, dar și din punct de vedere intellectual. Mulțumim din tot sufletul, în numele tuturor beneficiarilor, celor care s-au alăturat efortului nostru de a aduce puțin sens în viața celor mici. Ne bucurăm în mod deosebit de fiecare acțiune, realizată în cadrul proiectului de caritate moldo-olandez “Întinde o mâină pentru Moldova”, care are ca scop sprijinirea educației în comunitatea noastră, o prioritate pentru noi. Orice investiție pe care o facem în acest domeniu, este pentru un viitor mai bun”, a declarat părintele paroh prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop al bisericilor din raioanele Dubăsari și Criuleni.
Astfel, 150 de copii din familii defavorizate din s. Dubăsarii Vechi r, Criuleni au primit ghiozdane cu rechizite școlare, destinate elevilor din clasele primare, dar și de la treapta liceală. La fel, printre beneficiari se numără și elevi care în timpul vacanței de vară au participat la diferite activități extrașcolare.