Sanctitatea Sa, Ignatie al IV-lea, Patriarhul Antiohiei şi al întregului Orient a fost chemat la Domnul. Ieri, 10 decembrie 2012, s-a săvârşit slujba de înmormântare a patriarhului.
Funeraliile patriarhale au fost prezidate de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, în Catedrala Sfântul Nicolae din Beirut.
Au fost prezenţi la funeralii Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk (Patriarhia Rusiei), Arhiepiscopul Hrisostom de Cipru, Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei şi delegaţi ai Bisericilor ortodoxe locale: Mitropolitul Nicolae de Hermopolis (Patriarhia Alexandriei), Mitropolitul Benedict de Philadelphia (Patriarhia de Ierusalim), Mitropolitul Ştefan de Tsageri şi Lentekhi (Patriarhia Georgiei), Episcopul Antoinie de Moravici (Patriarhia Serbiei), Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos (Patriarhia României), Mitropolitul Ioan de Langaas (Biserica Greciei) şi Episcopul Irineu de Québec (Biserica Ortodoxă a Americii).
Ceremonia a fost săvârşită în limbile arabă, greacă, slavonă, sârbă, georgiană şi română.
www.doxologia.ro