Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a primit la Palatul Mitropolitan câțiva colaboratori ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat, pe care i-a decorat în semn de recunoștință pentru munca depusă de-a lungul timpului spre asigurarea securității și bunei desfășurări a celor mai importante evenimente din viața Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Astfel domnii colonei ai SPPS Veaceslav Cazachevici și Ion Guțu, precum și domnul locotenent-colonel al SPPS, Marius Caț, s-au învrednicit de Medalia “Ștefan cel Mare”, primind cuvintele de gratitudine ale Întâistătătorului, care totodată și-a manifestat speranța că și pe viitor, colaboratorii Serviciului vor da dovadă de același profesionalism și perseverență.
Invitații au mulțumit Arhiereului pentru cinstea acordată, declarând că în orice moment sunt gata să-și îndeplinească misiunea la cel mai înalt nivel.