Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

13:44, marți, 20 septembrie, 2022

Forumul Municipal al Lucrătorilor din Sfera Protecției Sociale a Populației

Duminică, 18 septembrie, a.c., în capitală s-a desfășurat prima ediție a Forumului lucrătorilor din sfera protecției sociale a populației, cu genericul „Dimensiunea socială în secolul XXI”. Evenimentul a avut loc în contextul Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale a populației, marcată anual, în a treia duminică a lunii septembrie.    

În acest sens, Primăria Municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției generale asistență medicală și socială a organizat, în premieră, pentru lucrătorii sociali din capitală, paneluri de discuții și master class-uri, cu participarea experților naționali și internaționali din domeniul asistenței sociale, gala de excelență și un program muzical.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezenți: Primarul General, Dl Ion Ceban, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM, Dl Serghei Crudu, șefii subdiviziunilor municipale de profil DGMAS și DGPDC, experți în domeniu și reprezentanții fundațiilor și organizațiilor sectorului asociativ, care dezvoltă servicii sociale pe teritoriul municipiului Chișinău.

Cu acest prilej, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, Dl Serghei Crudu, a transmis participanților mesajul de felicitare și binecuvântare al Întâistătătorului BOM, ÎPS Mitropolit Vladimir, exprimând tuturor asistenților sociali sincere mulțumiri și aleasă recunoștință pentru munca asiduă, dedicația și liturghia ajutorării semenilor – grijă manifestată de ei zi de zi față de semenii aflați în nevoi, necazuri și lipsuri, prin lucrarea filantropiei și a generozității.

Totodată, au fost înmânate din partea ÎPS Mitropolit Vladimir mai multe distincții pentru colaborarea frumoasă interinstituțională și activitatea fructuoasă marcată în domeniul protecției sociale.

Astfel, Dl  Boris Gîlca, șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, a fost decorat cu Ordinul „Sf. Ierarh Petru Movilă”, gradul II, iar câțiva funcționari ai Direcției generale asistență medicală și socială au primit diplome arhierești.

La finalul evenimentului, în cadrul Galei de excelență a lucrătorului din sfera protecției sociale a populației, printre partenerii menționați cu diplome de onoare din partea Primăriei Municipiului Chișinău au fost și câțiva slujitori și organizații social-caritabile ale Bisericii: Asociația Obștească „CREDINȚĂ ȘI MILOSTENIE” a Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate și Grupul de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” al Mitropoliei Moldovei, Prot. Octavian Moșin, paroh al bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, și Prot. Pavel Borșevschi, paroh al bisericii „Sf. Dumitru” din mun. Chișinău.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate