În ziua, când dreptmăritorii creştini prăznuiau intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, biserica Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil din satul Cârnăţeni, raionul Căuşeni, se dovedi a fi neîncăpătoare. O parte din enoriaşi au ascultat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe praguri. Ramuri sfinţite de salcie ne duceau cu gândul la gestul de preamărire a lui Iisus Hristos cu patru zile înainte de a fi judecat pe nedrept şi răstignit pe cruce.
În predica sa preotul Valeriu Cuciuc, protoiereu, paroh al bisericii a ţinut să explice semnificaţia sărbătorii Floriilor şi a subliniat importanţa preţuirii jertfei supreme a lui Iisus Hristos pentru a salva lumea.
Divine clipe de comuniune spirituală!
Sărbătoarea cârnâţenenilor avea să fie cu surprize plăcute. În această zi în faţa enoriaşilor au venit cu un program de cântece ale credinţei picii de la grădiniţă, diriguiţi cu drag de educatoarele Maria Ceban (ea şi autoarea scenariului), Alexandra Dilan şi conducătorul muzical Victor Dilan. Fraţii Renat şi Dionis Ceban, surorile Antonela şi Mirela Severin, Sorin Baltacov, Carina Ceban şi alţi colegi ai lor care în septembrie vor merge la şcoală au interpretat cu voci de cristal cântece şi au recitat poezii despre Iisus Mântuitorul, despre Maica Domnului şi despre sărbătoarea Floriilor.
– Bravo! Bravo! îi salutau enoriaşii, primind cu dragoste îndemnul lansat de copii:
– Toată inima creştină,
O, Marie!
La biserică să vină,
O, Marie!
Să vedem mare minune
Care om n-o poate spune.
Pentru bucuria pe care au adus-o consătenilor preotul Victor Ghenciu, protoiereu, cleric al bisericii le-a făcut copiilor preţioase cadouri – cărţi de rugăciune pentru cei mici şi iconiţe.
Totuşi, dincolo de atmosfera solemnă care domnea în biserică, pe feţele preoţilor slujitori se făcea observată o uşoară umbră de nelinişte. Astăzi ei urmau să afle părerea sătenilor în privinţa reparaţiei capitale a bisericii şi, desigur, aveau emoţii. Locaşul sfânt din satul Cârnăţeni este unul dintre cele mai vechi în raionul Căuşeni, primele slujbe religioase au fost oficiate aici în îndepărtatul an 1818. Este de la sine înţeles, fără o reparaţie serioasă clădirea ar putea să nu reziste în timp.
– Ce ne facem, dreptmăritori creştini? au întrebat preoţii.
Sătenii nu au ezitat cu răspunsul:
– Vom repara biserica!
S-a trecut în unele probleme şi la concret. Elena Muntean şi alţi cîţiva enoriaşi şi-au exprimat dorinţa ca vechile icoane murale, unele cu valoare de unicat, să fie restaurate, fiindcă aceasta este legătura noastră cu strămoşii. Urmează să fie consultaţi experţii.
S-a purces apoi la formarea grupurilor de iniţiativă din toate mahalalele satului. Aceşti oameni vor începe după sfintele sărbători de Paşti să discute cu sătenii pentru asigurarea şantierului cu braţe de muncă, produse alimentare pentru constructori etc. Desigur, este binevenită contribuţia cu surse financiare, fiindcă, vorba ceea, din banul văduvei cresc bisericile. Apropo, un substanţial ajutor a promis consiliul local şi primarul localităţii, au apărut şi primii ctitori. Sperăm că vara şi toamna care vin vor fi anotimpurile schimbării şi acest locaş doldora de Istorie va străluci în noi culori.
Vladimir SĂRĂTILĂ, Protopopiatul Căușeni