Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la data de 8 ianuarie 2020, în biserica cu hramul ”Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din or. Criuleni s-a desfășurat tradiționalul festival ortodox ”Astăzi s-a născut Hristos!” în a XX-a ediție, organizat de Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari în parteneriat cu Secția Cultură Criuleni.
Astfel, în ograda bisericii a fost frumos amenajat podiumul pentru artiști, iar alături – pestera cu scena Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc. Festivitatea a fost moderată de preoteasa Aurelia Rotaru.
Cuvânt la începutul sărbătorii au ținut dl Pavel Spînu, Președintele raionului Criuleni, dna Valentina Bobeico, Șefa Secției Cultură Criuleni și dl Mihail Sclifos, primarul or. Criuleni.
PC părinte prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari, a vorbit despre semnificația spirituală și istoricul Nașterii Domnului, despre modul în care creștinii ortodocși marchează acest eveniment și frumoasele tradiții moldovenești ce țin de această sărbătoare.
Cu un cuvânt de felicitare adresat celor prezenți din partea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a venit PC părinte prot. mitr. Nicolae Ciobanu, Președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale al Mitropoliei Moldovei.
În scenă au evoluat numeroase ansambluri folclorice și coruri bisericești, care au încălzit sufletele spectatorilor cu alese colinzi, scenete biblice și recitaluri, având cu toții parte de o zi însorită și neobișnuit de calduță pentru această perioadă în Moldova.
La festival au fost prezenți Vice Președinții raionului Criuleni dnii Oleg Ogor și Roman Onica, consilieri raionali, enoriași și numeroși oaspeți din circumscripție.
Toți au fost ospătați cu bucate tradiționale moldoveneși, iar pe final artiștii au primit Diplome de participare, Pastorale arhierești și cadouri din partea organizatorilor. Pe tot parcursul festivității a domnit o atmosferă de nespusă pace și bucurie duhovnicească, pe care ne rugăm bunului Dumnezeu să o avem cu toții în Anul Nou ce urmează!
Mulțumim din tot sufletul celor implicați în organizare, în mod deosebit, părintelui paroh prot. mitr. Vasile Pistrui și familiei!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/