În perioada 19-22 octombrie, anul curent, Asociația Muzical – Corală din Moldova a organizat Festivalul – Concurs Internațional de Muzică Corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a X-a.
Președintele Asociației Muzical Corale doamna Elena Marian a adunat colective muzicale din Moldova, Macedonia, Bulgaria, Ucraina şi România pentru participare. În cele patru zile în care s-a petrecut Festivalul, publicul a savurat plăcerea audierii muzicii corale în sala teatrului ”Ginta Latină”, Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală și Palatul Republicii și sala Filarmonicii:
În conlucrare cu Sectorul Sinodal Activitate Culturală a Mitropoliei Moldovei, compartimentul Muzică Sacră a fost prezentat enoriașilor din bisericile ”Întâmpinarea Domnului” mun. Chișinău, ”Sf. Irh. Nicolae” or. Cricova și din satele Lucășeuca r. Orhei, Coșernița, Balțata și Hrușevo r. Criuleni.
La deschiderea evenimentului a fost invitat și preotul Nicolae Ciobanu, președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale, care a adus cuvîntul de binecuvîntare a Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, urând participanților la Festival succese. Preotul Nicolae a multumit organizatorilor pentru frumoasa colaborare.
Sectorul Sinodal Activitate Culturală