Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

9:09, marți, 16 mai, 2017

Familia este cea mai importantă celulă a societăţii – Ziua Familiei marcată în Centrul de Servicii Sociale „Împreună”, Cahul

Luni, 15 mai 2017, preoţii din Sectorul Social Asistenţă Socială şi Caritate a Bisericii Ortodoxe din Moldova au vizitat Complexul de Servicii Sociale „Împreună” din or. Cahul, pentru a marca alături de personalul, beneficiarii şi oaspeţii acestei marcante instituţii Ziua Internaţională a Familiei.

Copiii au pregătit un amplu program festiv de excepţională frumuseţe, vorbind despre importanţa unei familii puternice, încălzite de spiritul dragostei, atenţiei, devotamentului, responsabilităţii şi, cel mai important, spiritualităţii.

Doamna Emilia Mocanu, Directorul Complexului de Servicii Sociale „Împreună”, a mulţumit mult copiilor şi educatorilor pentru pregătirea şi prestaţia lor, menţionând „Discuţiile despre familie sunt întotdeauna foarte emoţionale pentru mine. Noi suntem şi mamă şi tată pentru mulţi dintre voi, iar eu sunt fericită să-mi contopesc profesia cu rolul meu de părinte, cel mai important rol din toate cele existente!”

Invitaţi la eveniment au fost şi absolvenţii fostei şcoli internat din Cahul, transformate în prezent în acest frumos Centru ce prestează servicii de plasament temporar pentru absolvenţi şi copii lipsiţi de îngrijire părintească, precum şi servicii de îngrijire pe parcursul zilei pentru toţi copiii din comunitate, oferindu-le posibilitatea de a-şi dezvolta talentele în atelierele de lemnărie, culinarie, apicultură, cercuri sportive, etc.

Părintele Mihail Mungiu, secretarul Eparhiei de Cahul şi Comrat, i-a salutat pe educatori, oaspeţi şi copii, menţionând că Biserica întotdeauna a accentuat importanţa familiei pătrunse de dragoste, ceea ce şi reprezintă acest deosebit local.

Preotul Constantin Cojocaru, preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, a transmis salutul cordial al Mitropolitului Vladimir, menţionând că familia reprezintă celula de bază a societăţii: „Sfântul Ioan Gură de Aur a numit familia Biserica de Acasă, accentuând prin aceasta rolul sacru al acestei unităţi ce stă la baza unei societăţi puternice şi prospere. Or, o familie puternică este una unde copiii sunt crescuţi în spiritul dragostei, responsabilităţii, grijii, fiind educaţi, informaţi şi ocrotiţi de posibilele pericole din viaţă.”

Părintele Iurie Hemei, responsabil pentru activitatea socială şi caritate din cadrul Eparhiei de Sud a Bisericii Ortodoxe din Moldova, a recitat un poem compus de el însuşi, şi a îndemnat pe copiii să înveţe de la dascăli şi unii de la alţii cele mai înalte şi frumoase valori prin care poate dăinui neamul.

Preoţii au adus în dar copiilor multe cărţi spirituale, puse cu generozitate la dispoziţia lor de părintele Octavian Moşin, preşedintele Sectorului Activitate în Rândul Tineretului, îndemnându-i să cultive dragostea lecturii pentru a se îmbogăţi atât în plan intelectual, cât şi în cel spiritual.

 

Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate