Biserica Ortodoxă Rusă organizează, în aceste zile, festivităţi în Alsacia (Franţa), dedicate Sfintei Sofia şi fiicelor sale.
Biserica Ortodoxă Rusă organizează, în perioada 26-30 septembrie, în Biserica romano-catolică „St Trophime”, a orașului Eschau, în apropiere de Strasbourg, solemnități în cinstea Mucenicelor Pistis , Elpis, Agapi și Sofia, alături de pelerini din diferite țări.
Acesta este oraşul în care s-au aflat, din 777 şi până la Revoluţia Franceză (când ele au fost risipite, în urma prădării oraşului Eschau de către Generalul Hom, care conducea trupele suedeze). Astăzi, aici se mai află o mică părticică din acestea.
Sfintele moaşte fuseseră aduse din Roma, de către Episcopul Remi de Strasbourg, pe 10 mai 777, fiind dăruite de Papa Adrian I.
„Calea pelerinajului în Eschau a fost instituită de la începutul secolului al XX-lea.
În plus, în arhivele parohiei catolice, s-au păstrat scrisori ale unor preoți imigranţi ruşi, care oficiau slujbe în faţa moaștele martirelor sfinte. Spre exemplu, scrisorile Ieromonahului Andronic (Elpidinsky) care a fost paroh în Belfort (1926-1931), și ale protopopului Igor Doulgoff, paroh în Cannes (1963-1987), din Arhiepiscopia Europei Occidentale, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor.
În ceea ce privește sursele ruseşti de dinainte de Revoluție, conţinând informații cu privire la transferul moaștelor, au fost publicate de către Arhiepiscopul Serghei (Spassky) în ‘Lista completă a Orientului’ (Menology) – prima ediție, apăruta în 1875″, a declarat starețul Filip (Ryabykh), paroh al Bisericii Tuturor Sfinților, din Strasbourg, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la Strasbourg.
Din 2003, când s-a creat Parohia Tuturor Sfinților Bisericii Ortodoxe Ruse, din Strasbourg, se organizează pelerinaje la moaștele Sfintelor, în ziua sărbătoririi acestora (30 septembrie, potrivit calendarului vechi) și în zilele imediat următoare.
„Sute de oameni din diferite țări europene, inclusiv Rusia, Ucraina, Belarus vin la Eschau, pe cont propriu sau în grup. Ei vin să se roage la sfinte, să-i ajute în greutăţile lor, sau ale rudelor lor
Printre credincioși, sunt multe femei care poartă numele sfintelor și, astfel, festivalul devine şi o sărbătoare a lor.
După Liturghie, se organizează o procesiune în jurul bisericii. La sfârșitul acesteia, oamenii pleacă plini de bucuria Învierii”, spune reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse.