În Duminica după Nașterea Domnului – a Dumnezeieștilor Părinți, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana având binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” Țigănești.
La rugăciune alături de Ierarh au participat PC Arhim. Irinarh (Costru), starețul Mănăstirii, preoții slujitori, obștea monahală și credincioșii prezenți.
Fuga în Egipt este un episod trist (Matei 2, 13-23) din viaţa lui Dumnezeu Întrupat, care reflectă atitudinea omului în relaţie cu Dumnezeu.
Când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, „s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2, 16). Ce a făcut Faraon copiilor în Egipt, face acum Irod copiilor în Betleem. Acestui măcel ar fi trebuit să îi cadă victimă şi Ioan Botezătorul, întrucât satul în care locuiau părinţii săi se afla relativ aproape de Betleem. Numai că Elisabeta a reuşit să fugă împreună cu pruncul în munţi, iar Irod, pentru a se răzbuna, a poruncit să fie ucis Zaharia, căruia îi venise rândul slujirii la templu.
Sursa: Mănăstirea Căpriana