În Duminica a IV-a din Postul Mare, închinată Sfântului Ioan Scărarul, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, alături de soborul de slujitori ai Catedralei.
Această Duminică ne oferă prilejul de a ne reîntâlni cu unul dintre cei mai însemnați Sfinți Părinți ai Bisericii, ale cărui învățături și scrieri au lăsat o amprentă semnificativă asupra monahismului ortodox. Viața sa sfântă, sfaturile ascetice și profunda sa influență asupra spiritualității creștine l-au așezat printre marii dascăli ai rugăciunii, ai nevoințelor și ai pocăinței necontenite.
Sfântul Ioan Scărarul, numit și Sinaitul, este un veritabil model al vieții ascetice, un îndrumător al monahilor și al tuturor creștinilor care caută desăvârșirea. Prin smerenie, post, priveghere și rugăciune, a dobândit darul discernământului duhovnicesc, devenind un povățuitor de seamă al celor ce râvnesc viața întru Hristos. Lucrarea sa fundamentală, Scara dumnezeiescului urcuș, rămâne o călăuză pentru cei ce își doresc o mai profundă înțelegere a luptei duhovnicești.
„Suntem în vremea Sfântului și Marelui Post. De la început, Biserica ne-a prevenit că acesta este timpul luptelor duhovnicești împotriva puterilor întunericului, care necontenit caută să ne piardă. Sfintele slujbe ne învață zilnic cum să purtăm această luptă, iar Evanghelia Duminicii, prin minunea vindecării fiului lunatic și prin cuvintele Mântuitorului către apostoli, ne reamintește puterea rugăciunii unite cu postul. Și, pentru că vrăjmașul nu încetează să ne ispitească doar în această perioadă, ci de-a lungul întregii vieți, trebuie să avem mereu la îndemână aceste arme duhovnicești. Rugăciunea și înfrânarea sunt lege pentru viața creștină, avânt spre cele înalte ale minții și stăpânire asupra poftelor și patimilor, ca să nu ne lase pradă căderii”, spunea părintele Petroniu Tănase.
Urmând exemplul vieții Sfântului Ioan Scărarul, să ne lăsăm călăuziți în această perioadă a Postului Mare de îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Vă rog pe toți și vă îndemn ca fiecare să cerceteze în conștiința sa cele câștigate prin post; dacă folosul este îmbelșugat, sporiți-vă încă sârguința; dacă, dimpotrivă, nimic nu s-a adunat, timpul rămas să fie folosit cu înțelepciune. Cât va dura acest praznic al postului, să ne dăm toată osteneala, ca nu cumva, îndurând efortul înfrânării, să pierdem răsplata…”
Sursa: https://manastireacurchi.md/