Sâmbătă, 26 noiembrie 2022, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă cu hramul Icoana Maicii Domnului „Egumena Sfântului munte Athos” a mănăstirii de călugărițe „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din satul Șuri, raionul Drochia.
Preasfinției Sale iau coliturghisit: Prot. mitr. Pavel Vuluță, protopop de Drochia, Prot. mitr. Nicolae Craveț, protopop de Soroca, Arhim. Savatie (Cvasnîi), duhovnicul mănăstirii și un sobor de preoți și diaconi.
La Sfânta Liturghie praznicală au participat: Egum. Vasa (Balan), stareța mănăstirii, obștea monahală, dna Nina Cereteu, primarul orașului Drochia și pelerinii din diferite localități.
După încheierea slujbei, maica Egumenă Vasa, a relatat despre lucrările întreprinse până la etapa curentă, în vederea construirii bisericii centrale a așezământului monahal, cu hramul „Chipul Domnului nelucrat de mână”.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/