Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:31, luni, 25 decembrie, 2023

Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Căușeni

Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pen­tru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lu­crează prin tine tuturor tămăduiri! (Tropar glas 1)
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon, 25 decembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul-vicar, Preasfințitul Ioan al Sorocii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Căușeni.
La vohodul mic, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, ierarhul a decorat pe preotul-paroh cu dreptul de a purta cruce de aur, paliță și camilafcă în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La slujba praznicală au participat prot. Vasile Damaschin, protopopul de Căușeni, PC arhim. Paisie (Cecan), starețul mănăstirii Chițcani, preotul Mihail Botică, parohul bisericii gazdă și alți slujitori.
Preoteasa Viorica Botica a fost decorată cu ordinul „Fericita Agafia de la Cușelăuca” de gr. II.
După Liturghie ierarhul a adresat mesaj de felicitare părintelui paroh cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, dar și doamnei preotese Viorica, cu ocazia împlinirii vârstei de 45 ani ai vieții.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info