Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în duminica a V-a după Învierea Domnului, 18 mai, Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din Chișinău.
Duminica de astăzi, cunoscută ca Duminica Samarinencei, ne aduce în față pilda femeii care, întâlnindu-L pe Hristos la fântâna lui Iacov, a primit cuvântul vieții și s-a transformat dintr-o păcătoasă într-o mărturisitoare a Adevărului.
Prin credință, sinceritate și dorință de schimbare, samarineanca a devenit pildă de pocăință și râvnă. Asemenea ei, și noi suntem chemați să căutăm apa cea vie a harului, să ne deschidem inimile către Dumnezeu și să mărturisim cu curaj credința noastră în lume.
Sursa: Mănăstirea Căpriana