Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, marți, 23 septembrie, Preasfințitul Filaret de Căpriana, Episcop-vicar al Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din orașul Anenii Noi.
La slujba arhierească au participat clericii din cadrul protopopiatului Anenii Noi și credincioșii veniți la rugăciune.
Conform decretului ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Filaret este paroh al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din orașul Anenii Noi, protopop al bisericilor din acest raion, precum și coordonator al activităților protopopiatelor din cadrul Eparhiei Chișinăului. Prin această slujire, ierarhul își împlinește misiunea pastorală și administrativă, având în grijă buna rânduială și viața bisericească din cuprinsul eparhiei.
După oficierea Sfintei Liturghii a avut loc adunarea clericilor circumscripției Anenii Noi.
Sursa: Mănăstirea Căpriana