„Viețuiți în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos!“ (Filipeni 1, 27). Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiască – aceasta este viața naturală și normală pentru creștini. Prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Această veste bună și poruncă se aude din toată Evanghelia Noului Testament. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, sufletul și trupul. Și acest lucru nu constituie o minune, ci natura și logica credinței evanghelice.” (Sfântul Iustin Popovici)
La 10 iulie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea Suruceni. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, de către Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, vicar al Mitropoliei, împreună cu un sobor de preoţi, în prezența obștii monahale și a credincioșilor care au venit să-l cinstească în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie.
Sărbătoarea de astăzi ne oferă bucuria de a vedea cum Dumnezeu Își cinstește prietenii Săi, Sfinții, arătându-ne totodată care este, de fapt, și calea fiecăruia dintre noi. Despre această chemare la sfinţenie ne vorbește toată Sfântă Scriptură, de la cartea Leviticului în care Dumnezeu ne cheamă: „sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt sunt” (Levitic 11, 44) şi până la cartea Apocalipsei, care zice: „Cine este sfânt, să se sfinţească încă” (22, 11). Iată de ce şi îndemnul constant și esențial al Bisericii este chemarea la sfinţenie, la comuniunea de iubire şi viaţă a oamenilor cu Hristos şi între ei: „Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând: „spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Tale Te voi lăuda.” (Evrei 2, 11-12).
Până la sfârșitul veacurilor, vor exista oameni care, deși în minoritate, vor chema harul lui Dumnezeu peste pământ și peste frații lor. Faptul că lumea dăinuiește este dovada că sfințenia încă există. Sfântul Siluan spunea: „Atunci când nu vor mai fi rugători pe pământ, lumea se va sfârși.” Unul dintre acești rugători a fost Sfântul Ierarh Dionisie, care nu doar a trăit autentic propria viață, ci a devenit și sprijin duhovnicesc pentru cei încredințați spre păstorire, călăuzindu-i cu jertfelnicie și iubire. În persoana sa, arhieria s-a arătat ca o jertfă vie și lucrătoare, după chipul slujirii descris de Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlachos: „Un arhiereu este purtător al preoţiei martirice a lui Hristos. Se mistuie în rugăciune pentru popor, se jertfeşte în slujirea pastorală a oamenilor, ridică oaia cea pierdută pe umerii săi urcând drumul spre Golgotha, ascultă suspinurile săracilor, simte durerea bolnavilor, primeşte nemulţumirile celor slabi, care nu pot urma acest urcuş, de multe ori simte în trupul său răni din partea celor cărora le-a făcut bine şi bea paharul feluritelor încercări. Toate sunt ale Crucii, dar ele devin şi ale Învierii, atunci când sunt trăite în Hristos. Slujirea episcopală este un drum al Crucii şi al Învierii.”
Despre această conștiință a responsabilității și sacrificiului ne vorbesc și cuvintele Sfântului Ierarh Dionisie, rostite la învestirea sa în scaunul episcopal al Cetății Albe-Ismail: „Îmi dau seama cât de grea este slujba apostolică în vremurile de față, pentru că sunt dator a priveghea, ziua și noaptea, apărând turma mie încredințată… Voi fi dator să fiu propovăduitor al credinței strămoșești, nu numai cu cuvântul viu, cu timp și fără timp, dar mai întâi prin credința și prin faptele credinței, care vorbesc mai mult decât orice predică, pentru că și Hristos, începătorul păstorilor, va cere de la noi nu cuvinte, ci fapte.”
Prin îngăduinţa şi duhul său filocalic, prin cugetul și ethosul bisericesc, prin zelul, simplitatea și mărinimia inimii, prin iubirea sinceră față de Dumnezeu și grija jertfelnică față de semeni, Sfântul Ierarh Dionisie a fost cu adevărat un „drept și temător de Dumnezeu”, care și-a închinat întreaga viață slujirii lui Hristos și oamenilor. Această imagine a unei vieți închinate unei lupte sfinte ne oferă curaj și putere pentru a ne putea parcurge propria cale către cetatea noastră din Cer.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Filaret a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind că Dumnezeu ne descoperă viața Sfinților ca o chemare vie la propria noastră menire: sfințenia. Exemplul lor ne arată că Evanghelia poate fi trăită deplin și astăzi, iar fiecare om este chemat la această măsură a desăvârșirii.
Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În încheierea Sfintei Liturghii a fost săvârșit un Te Deum de mulțumire. La final, Preasfințitul Filaret a mulțumit tuturor pentru rugăciunea comună și i-a îndemnat să ceară ajutorul și mijlocirea Sfântului Ierarh Dionisie pe calea mântuirii, urmând pilda vieții sale.
Toți cei prezenți au participat la o agapă organizată de obștea Mănăstirii.
Sfinte Ierarhe Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu referire la: http://manastireasuruceni.md
