Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:54, miercuri, 1 iulie, 2015

Episcopii mexicani dispuşi să facă închisoare decât să încheie „căsătorii” homosexuale

În urma unei declaraţii a Curţii Supreme Mexicane care abrogă legile de stat ce interzic „căsătoria” între persoane de acelaşi sex, Episcopul Gustavo Rodríguez Vega de Nuevo Laredo a dat propria sa declaraţie, împreună cu clerul Diecezei sale, asigurându-i pe credincioşi că va suferi încarcerarea decât să coopereze la realizarea unor astfel de uniuni. „Nu se poate cere unei instituţii cum este această Biserică să meargă împotriva principiilor sale”, este citat clerul arhidiecezan ca afirmând în diferite relatări de presă locale şi naţionale. „Chiar dacă Curtea Supremă îi va trimite pe Episcopi şi preoţi în închisoare, Biserica nu poate merge împotriva legii Domnului nostru Iisus Cristos”, potrivit Catholica.ro.

„Ştim că putem ajunge la închisoare dacă vreun cuplu homosexual decide să se căsătorească civil dar noi nu îi vom da binecuvântarea. Această lege nu poate obliga Biserica, Biserica nu poate merge împotriva principiilor sale şi de fapt singurii care vor veni la Biserică vor fi cei care împărtăşesc principiile noastre”, adaugă ei. Clerul Diecezei afirmă că poziţia lor „se bazează pe motivaţii ştiinţifice, antropologice, sociale şi religioase” care susţin căsătoria între „un bărbat şi o femeie (…) aşa cum afirmă tradiţia juridică de două mii de ani a Occidentului; este uniunea dintre un bărbat şi o femeie care doresc să procreeze.”

Curtea Supremă a ţării a dat în 12 iunie 2015 o declaraţie care are scopul de a abroga legile de stat ce delimitează căsătoria la un bărbat şi o femeie sau leagă instituţia căsătoriei de procreaţie, susţinând că astfel de legi sunt „neconstituţionale”. Potrivit unei decizii recente a Curţii Supreme, este „discriminatoriu” să se lege „cerinţele pentru căsătorie de preferinţele sexuale”, deoarece acest lucru „exclude în mod nejustificabil cuplurile homosexuale – care sunt în condiţii similare cu cuplurile heterosexuale”.

www.ortodox.md