În Duminica Pogorârii Sfântului Duh și ziua Sfintei Treimi (numită în popor şi Duminica Mare), Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova i-au coliturghisit: Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș și soborul de slujitori ai Catedralei.
Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viaţa Bisericii.
Pogorârea Duhului Sfânt constituie cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Despre ea amintesc Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) şi Sf. Luca (Fapte 20, 16). Ε numărată şi în Constituţiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberaţi de muncile obişnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu , Tertulian, Origen, canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (care opreşte îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie ş.a. Marii predicatori din secolele IV şi V au lăsat o mulţime de panegirice in cinstea acestei sărbători, iar în a doua jumătate a secolului IV, pelerina apuseană Egeria descrie modul cum era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh, aşa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a secolului IV, Eusebiu al Cezareii. Însă sărbătoarea aceasta a fost fixată, de pe la 400 înainte, în ziua a 40-a după Paşti, cum este sărbătorită până astăzi, Cincizecimea rămânând numai ca Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Vecerniei, în timpul căreia, ÎPS Mitropolit Vladimir și preoții prezenți, au citit rugăciunile de îngenunchere, prin care s-a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru binefacerile Sale, cerându-se și în continuare mila și îndurarea Atotțiitorului față de poporul Său.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media