Duminica Triumfului Ortodoxiei a fost marcată la Catedrala Mitropolitană printr-un serviciu divin oficiat cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, de către PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan.
Catedrala a fost neîncăpătoare în Duminica Ortodoxiei pentru numărul mare de credincioşi care au participat la Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.
În prima Duminică a Postului Mare, numită a Ortodoxiei, prăznuim biruinţa pe care a avut-o Biserica Ortodoxă împotriva celor ce se împotriveau cultului sfintelor icoane, precum şi asupra numeroşilor eretici, osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice. Este o zi de mare solemnitate şi bucurie, în care înalţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru Sfânta şi Dreapta Credinţă. Duminica Ortodoxiei ne cheamă să ne bucurăm de ziua onomastică a Bisericii, prilej minunat pentru noi de a cugeta la frumuseţea tainică a Ortodoxiei.
Prăznuirea sfintelor icoane ne pune în faţă modelul împlinit deja de sfinţi, ca să putem face asemănarea între ceea ce suntem şi ceea ce trebuie să fim. Văzând însă asemănarea noastră cu modelul, suntem plecaţi spre smerenie şi îmboldiţi să tindem spre el, ca să ne înmulţim ostenelile şi să ne curăţim mai cu dinadinsul în postul ce urmează şi până la sfârşitul vieţii; „să dăm sânge şi să luăm duh”, cum spun Sf. Părinţi, ca să ne învrednicim de viaţa cea fericită a sfinţilor.
În dorinţa de a se împărtăși cu Hristos, mulţime de credincioși de toate vârstele, s-au apropiat de Potirul Domnului pentru a primi Sfânta Împărtăşanie.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfințitul Siluan împreună cu soborul preoțesc a săvârșit Te – Deum-ul solemn din Duminica Triumfului Ortodoxiei.
Adresându-se în continuare credincioşilor prezenţi, Episcopul Siluan a rostit un cuvânt despre importanța specială a acestei slujiri, care nu doar că marchează și astăzi biruința cultului sfintelor icoane și a învățăturii de credință ortodoxă, ci, mai ales, oferă un bun prilej ortodocșilor de diferite naționalități să manifeste frumusețea Bisericii Ortodoxe Universale, care trece dincolo de granițele naționale și etnice și îi adună pe toți într-o mare familie ortodoxă.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.
* * *
Sărbătoarea de astăzi, trecută în calendar cu numele de Duminica Ortodoxiei, a fost rânduită astfel în ziua de 11 martie 843, fiind reașezată în temeiurile ei închinarea la sfintele icoane. Duminica Ortodoxiei, prăznuită de atunci și până astăzi în prima Duminică din Postul Mare, reprezintă încununarea luptelor și jertfelor creștinilor pentru apărarea sfintelor icoane, în timpul persecuțiilor împăratului Leon al III-lea Isaurul și urmașilor săi (730-787 – prima perioadă iconoclastă și 813-843 – a doua perioadă iconoclastă).
În perioada respectivă mii de icoane au fost smulse cu furie nu numai de pe pereții bisericilor, ci și din casele drept-măritorilor creștini, au fost sfărâmate, batjocorite și arse în piețele publice. Iar apărătorii sfintelor icoane au fost întemnițați, schingiuiți, uciși ori arși de vii, pătimind astfel pentru dreapta credință, care este temelia cinstirii sfintelor icoane.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media