În Duminca a XXVI-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Capitală, împărtăşind bucuria binecuvântată a rugăciunii către Mântuitor cu clerul şi poporul prezenţi în Sfânta Biserică, pentru a cinsti pe Domnul Dumnezeu, cerând mila şi îndurările Sale pentru poporul cel binecredincios şi dornic de binecuvântarea cerească.
În timpul slujbei, ipodiaconul Roman Onică, student în anul III la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, România a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama bisericii cu hramul în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, din or. Durlești, totodată primind din partea Arhiereului și prima decorație – orarul dublu.
De menționat, faptul că astăzi Mitropolitul a săvârșit cea dea 1300-a hirotonie de la venirea Înalt Prea Sfinției Sale în scaunul arhieresc de la Chișinău.
Cu prilejul acestui binecuvântat moment, Vlădica Vladimir i-a adresat noului slujitor cuvinte de felicitare, dar și de învățătură, pentru a-și îndeplini chemarea cu străduință, dar mai ales cu dragoste față de porunca lui Dumnezeu, de-a lungul întregii vieți pământești, oricâte încercări nu s-ar ivi în cale, sau oricât de mari nu ar fi ispitele.
Nou-hirotonitul diacon a promis fiește Înalt Prea Sfinției Sale să fie ascultătăor și smerit întru binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova și spre îndrumarea dreptmăritorilor creștini, mulțumind Arhipăstorului pentru binecuvântare și pentru îndemnurile cele ziditoare.
Primind întărire și hrană duhovnicească, poporul a ascultat o predică de suflet despre necesitatea rugăciunii și a comportamentului creștinesc tipic pentru această perioadă de asceză.
După Liturghie creștinii au primit binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir și au mers pe la casele lor întremați sufletește, cu gânduri senine, izvorâte din înțelepciunea Evangheliei, fiind astfel făclii vii de trăire a Credinței dătătoare de viață veșnică.
Serviciul de presă al Mitropoliei