Pentru creştinii din sectorul Ciocana, mun. Chișinău, este deja o tradiţie ca în fiecare an la sărbătoarea Sfîntului Mare Mucenic Foca şi Sfintei Maria Magdalenasă să pornească într-un Drum al Crucii în jurul sectorului.
Astfel, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi în acest an s-a organizat Drumul Crucii. Au participat numeroși creştini din parohile sectorului Ciocana precum: biserica “Sfîntul Prooroc Ilie” , biserica “Sfîntul Ioasaf de Belgorod” şi biserica cu hramul “Naşterii Maicii Domnului” .
Pentru început, creştinii au ascultat slujba de sănătate care a avut loc la biserica “Naşterii Maicii Domnului”, după care au purces cu bunăvoinţă şi evlavie spre drum.
Pe parcursul drumului enoriaşii au intonat cîntări duhovniceşti, rugîndu-se ca Bunul Dumnezeu să păzească poporul binecredincios de primejdii şi să dea ploaie. Spre seară, creştinii au făcut un popas unde au stat la o agapă frăţească.
Drumul Crucii s-a încheiat cu o Sf. Liturghie de noapte la biserica “Naşterii Maicii Domnului”, de unde au și pornit.
Sursa: www.protopopiatchisinau.md