Joi, 13 aprilie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a primit la Reședința mitropolitană câțiva membri ai Asociației cultural-istorice „Noua Galilee”.
La raportul Preotului Mihail Bortă, redactor-șef al Portalului național de gândire și atitudine creștin-ortodoxă „Moldova Ortodoxă”, www.ortodox.md și consilier al Direcției mitropolitane, membrii Asociației „Noua Galilee” au fost menționați cu Diplome arhierești.
Din numele ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Episcop Ioan a mulțumit membrilor Asociației cultural-istorice „Noua Galilee” pentru truda depusă la promovarea şi aplicarea valorilor creştine în societate.
La rândul lor, toți cei prezenți au mulțumit PS Ioan pentru gestul mărinimos și pentru bunăvoința manifestată, declarându-se dispuși să muncească și mai departe pentru realizarea dezideratelor propuse.
Notă informativă:
Asociația obștească „Noua Galilee” – a fost înființată în vara anului 2010.
Cercetarea vrednicilor păstori de suflete a Basarabiei de altă dată a constituit una dintre activitățile de bază a Asociației „Noua Galilee”, în această perioadă, care în timp s-a dovedit a fi un proiect istoric și eclesial de durată. Printre primele activități înfăptuite de membrii Asociației a fost editarea primului volum al lucrării „Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altă dată”.
O altă activitate în care s-au consacart membrii Asociației este înființarea Centrului Cultural Istoric CUCONEȘTII-VECHI, obiectiv amplasat pe malul Prutului, în preajma lacului de acumulare Costești-Stânca (Marea Galileei a Basarabiei), pe teritoriul comunei Cuconeștii Noi din raionul Edineț, Republica Moldova.
Membrii Asociației au încercat recuperarea acestui colț de rai numit Cuconeștii-Vechi. În acest sens, a fost identificat și amenajat cimitirul străvechi. Au fost efectuate lucrări la delimitarea hotarului fostei biserici cu hramul Sf. Arh. Mihail, s-a procurat un teren pentru amenajarea casei-muzeu ”Părintele Sofian Boghiu”, (Arhimandrit Sofian Boghiu – personalitate eclesială notorie, originară din Cuconeștii-Vechi); s-a reparat monumentul eroilor satului și s-au instalat plăci comemorative pe locul principlalelor edificii de altădată.
Pe stânca de pe malul abrupt al Prutului, unde obișnuia să petreacă în ultimele sale vizite părintele Sofian Boghiu, a fost ridicată o răstignire din piatră de Cosăuți, iar în preajmă s-a amenajat o terasă cu vedere către r. Prut, care în toamana anului 2015, în ziua comemorării părintelui Sofian au fost sfințite de un sobor de slujitori.
În anul 2016, cu Ajutorul Domnului a fost finisat foișorul părintelui Sofian, parte din Complexul Memorial „Arhimandrit Sofian Boghiu”. Acest edificiu aidoma unui cuib de rândunică domină acum întreaga împrejurime și poate fi observat de la zeci de kilometri, de pe ambele maluri ale Prutului.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
cu referire la http://www.nouagalilee.info/