În acest an, Mănăstiria „Înălțării Domnului” din comuna Chițcani, raionul Slobozia săvîrșeste minunatul jubileu de 150 de ani de la întemeiere, de-a lungul timpului, sfîntul așezămînt a trecut prin multe greutăți și încercări iar anii ce au trecut alcătuiesc o istorie nu de puţine ori zbuciumată, dar care impresionează mai ales prin aceea, că mănăstirea a rezistat, rămânând fidelă chemării ei – de a împărtăși tuturor nevoitorilor ei plinătatea sălășluirii Duhului Sfânt și de a fi lumină în viaţa oamenilor, păstrând această lumină şi pace care înnobilează sufletul.
Duminică, 26 ianuarie 2014, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la întemeierea Mănăstirii Noul Neamț, cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată la mănăstirea „Înălțarea Domnului” com. Chițcani, r-nul Slobozia în soborul de iarnă a „Adormirii Maicii Domnului” de către Înalt Preasfinţitul Sfinţitul Sava, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari și Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni.
La serviciul divin Ierarhii au fost înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte: Arhimandritul Paisie (Cecan), starețul mănăstirii Noul-Neamț, Arhimandritul Benedict (Sauciuc), starețul mănăstirii Neamț, județul Neamț, România, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din cadrul eparhiilor din Moldova, Ucraina și România.
De asemenea, au fost prezenți și mii de creștini, adunați pentru a se ruga și a se bucura duhovnicește de aniversarea frumosului jubileu al acestei mănăstiri.