Pentru a doua zi consecutiv, un numeros grup de creștini continuă acțiunile pașnice de protest în fața Palatului Republicii, sediul temporar al Parlamentului Republicii Moldova, împotriva modificării proiectului de lege nr.901 din 03.05.2012, cerând păstrarea alternativei de documentare a populației fără atribuirea codurilor de identificare și ale altor semne mecano-lizibile, menținându-se posibilitatea documentării fără colectarea automatizată a datelor personale.
Menționăm că în acest sens, în urma convocării membrilor Comisiei Sinodale pentru problemele morale şi sociale, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, la 26 iunie a.c., a adresat președintelui Parlamentului Republicii Moldova, domnul Marian Lupu, o scrisoare deschisă:
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
Dlui Marian LUPU
Azi, 26 iunie2012, a avut loc şedinţa Comisiei Sinodale pentru problemele morale şi sociale. În urma discuţiilor a fost adoptată o decizie în legătură cu introducerea noilor tehnologii de identificare a persoanelor fizice şi pericolul controlului automatizat a datelor personale.
În lumina celor expuse, cerem Parlamentului Republicii Moldova şi organelor de resort ale statului să asigure alternativa documentării populaţiei fără atribuirea codurilor de identificare şi altor semne mecano-lizibile, precum şi păstrarea evidenţei manuale a acestor persoane. În acest sens, cerem modificarea proiectului de lege nr. 901 din 03.05.2012 şi menţinerea posibilităţii documentării fără colectarea automatizată a datelor personale.
+VLADIMIR, MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE