În perioada 17-19 noiembrie 2014, în oraşul Moscova, cu binecuvîntarea Prefericitului Chiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, a avut loc Congresul Internaţional al Tinerilor Ortodocşi. Subiectul de bază al Congresului a fost „Implicarea tinerilor în slujirea Bisericii şi aproapelui”.
Din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, cu binecuvintarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, a participat protoiereul Nicolae Ciobanu, preşedintele Departamentului Mitropolitan Relaţii Culturale.
În ziua de 17 noiembrie au avut loc mese rotunde cu implicarea specialiştilor din cadrul Departamentului Sinodal pentru lucrul cu tinerii. Urmatoarea zi a început cu rugăciunea comună în catedrala Hristos Mîntuitorul, unde participanţii Congresului au participat la Sfînta Liturghie, rugîndu-se împreună pentru generaţia tînără. După Sfînta Liturghie toţi participanţii s-au adunat intr-o sală impunatoare din cadrul Centrului Internaţional de Expoziţii, unde Patriarhul Chiril a rostit cuvîntul său de deschidere a Congresului vorbind desprefelul cum tinerii ar trebui sa-şi trăiască viaţa în conformitate cu valorile creştine. După discursul Patriarhului, tinerii au adresat Sanctităţii Sale diferite întrebări ce ţin de viaţa cotidiană. În cadrul Centrului Internaţional de Expoziţii, organizatorii au pregătit o frumoasă expoziţie dar şi diferite ateliere specifice poporului rus.
În ziua de 19 noiembrie, lucrările Congresului au avut loc în Sala Sinodală din incinta Catedralei Hristos Mîntuitorul, unde au avut loc prezentările pe secţii a temelor:
1. Misiunea apologetică a tinerilor
2. Asigurarea informaţională în lucrul cu tinerii
3. Tinerii Ortodicşi şi opunerea terorizmului
4. Organizarea taberelor pentru tineri.
5. Biserica şi Statul în conlucrare de zidite spirituală – morală în educaţia tinerilor
6. Liderul tinerilor în biserică, cine este el ?
La încheiere, cu concluzii a acestui congres a venit Episcopul Ignatie, preşedintele Departamentului Sinodal pentru Tineri, care a răspuns la întrebările apărute pe parcursul evenimentului sus menţionat.
www.nicolaeciobanu.wordpress.com