Duminică, 13 septembrie, Protopopiatul Drochia a organizat o conferinţă tematică axată pe problemele familiei contemporane. Evenimentul s-a desfăşurat la Liceul Teoretic „B.P. Hasdeu” şi a adunat zeci de slujitori şi credincioşi din cadrul protopopiatului.
Invitaţii speciali au fost preoţii Octavian Moşin şi Iulian Raţă.
Cu un mesaj de salut către cei prezenţi, dar şi cu o introducere în subiectul propus spre discuţie, s-a adresat preotul Ioan Novac din parohia Ţarigrad.
A urmat discursul pr. Iulian Raţă, care s-a referit la definiţia, scopul şi crizele familiei creştine, încercând să identifice soluţii în depăşirea acestora.
Părintele Octavian Moșin a prezentat influenţa bioeticii asupra familiei de astăzi, încercând să o raporteze la morala creştină.
Au urmat întrebări şi discuţii între cei prezenţi.
La final, prot. Pavel Vuluţă, protopop de Drochia, a mulţumit celor prezenţi pentru râvnă întru promovarea unei familii autentice, în duhul lui Hristos şi a menţionat că aceste întruniri din circumscripţie vor deveni sistematice, în speranţa că vor aduna tot mai multă lume drept-credinciosă pe calea întrebărilor.
Celor prezenţi le-au fost împărţite cărţi ziditoare de suflet şi au fost îndemnaţi pentru o viaţă duhovnicească îmbunătăţită şi cu alese roade duhovniceşti.
Sursa: www.ortodox.md