Sala de şedinţe a Palatului Mitropolitan a găzduit cea de a II-a ediţie a Conferinţei naţionale ştiinţifico-practice „Patrimoniul bisericesc – recuperarea trecutului”.
Evenimentul a demarat cu citirea mesajului de salut al Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir de către Secretarul mitropolitan Prot. Mitr. Dr. Vadim Cheibaş, în care se menţionează următoarele:
„Am onoarea să vă salut cu ocazia deschiderii celei de a doua conferinţe ştiinţifico-practice cu genericul „Patrimoniul bisericesc – recuperarea trecutului”.
Timpul este nemilos, însă de cele mai multe ori, omul este şi mai vitreg şi iresponsabil faţă de valorile cultural-istorice moştenite. Experienţa primului seminar ştiinţifico-practic din 5 aprilie 2011 şi impactul lui în mediul laic şi bisericesc, au condiţionat desfăşurarea conferinţei din anul curent. La conferinţa precedentă au fost abordate întrebări presante legate de protecţia patrimoniului bisericesc, în primul rând fiind vorba de restaurarea artistică a edificiilor de cult şi păstrarea arhitecturii lor originale. Nu ne-am aşteptat la rezultate pozitive imediate, dar conlucrarea Departamentelor mitropolitane cu cercetătorii şi specialiştii din cadrul Ministerului Culturii şi-a demonstrat eficienţa şi rapiditatea.
Astfel, ne bucurăm că apelul nostru de valorificare şi protejare a patrimoniului eclesial a găsit susţinere în mediul academic. Deja nu suntem singuri în eforturile de a păstra şi de a transmite urmaşilor tezaurul spiritual autohton.
Domnul să ne ajute în această nobilă şi deloc uşoară misiune. Credem şi sperăm că vom fi auziţi, iar munca noastră comună va fi apreciată la justa ei valoare. Patrimoniul de cult aparţine întregii societăţi, căreia îi şi revine datoria creării condiţiilor necesare pentru conservarea şi valorificarea acestuia.”
Mai târziu au luat cuvânt domnul viceministru al culturii Gheorghe Postică şi doamna Mairana Şlapac, vicepreşedinte a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care au salutat organizarea celei de a II-a ediţii a conferinţei ştiinţifice şi au subliniat conlucrarea tot mai strânsă şi mai fructuoasă dintre Mitropolie, Ministerul Culturii şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, conlucrare a cărei misiune nobilă este de a pune în evidenţă valorile perene ale neamului şi de a educa societatea, mai ales tânăra generaţie în spiritul respectului şi a dragostei pentru moştenirea spirituală, culturală şi istorică a neamului nostru.
Conferinţa a continuat cu expunerea comunicărilor tematice după cum urmează:
Dr. hab. Mariana ŞLAPAC (AŞM) – Probleme de restaurare a unor obiective de arhitectură
monastică în Republica Moldova; Dr. Ion T ENTIUC (Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei) – Necropolele de lângă bisericile din perioada medievală şi premodernă în lumina cercetărilor arheologice; Dr. Sergius CIOCANU (Ministerul Culturii al RM) – Biserica şi protejarea patrimoniului cultural bisericesc al ţării; Elena GRIGORAŞENCO (Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, şef Centrul de Restaurare, Uniunea Artiştilor Plastici) – Conservarea şi restaurarea icoanelor din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei; Prot. Mitr. Dr. Octavian MOŞIN (Universitatea de Stat din Moldova) – Reflectarea imaginii Bisericii Ortodoxe din Moldova în mass-media; Prot. Mitr. Manole BRIHUNEŢ (Mitropolia Moldovei) – Cărţile sfinte – tezaurul bisericilor şi mănăstirilor din Moldova – între istorie şi valorificare; Dr. Liliana CONDRATICOVA (Institutul Patrimoniului Cultural) – Covoarele tradiţionale din colecţia mănăstirilor moldoveneşti – parte a patrimoniului naţional; Eugen BÂZGU (Ministerul Culturii al Republicii Moldova) – Conservarea şi restaurarea bisericilor de lemn (cazul Palanca şi Hirişeni, reamplasate la Muzeul Satului); Vasile MALANEŢCHI (Uniunea Artiştilor Plastici) – Prof. Vlad Dumbravă, absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău, şi preocupările sale pentru cunoaşterea şi protejarea patrimoniului cultural-bisericesc.
La finalul discuţiilor participanţii la conferinţă au luat următoarea decizie referitoare la acţiunile comune ulterioare:
Decizia conferinţei din 3 mai 2012, Protejarea patrimoniului bisericesc – recuperarea trecutului
Reieşind din necesitatea salvgardării patrimoniului cultural material, devine iminentă conturarea următoarelor decizii cu sens de recomandare, care implicit fac referinţă la subiectele abordate astăzi la conferinţă.
- Susţinem în continuare colaborarea instituţiilor abilitate în vederea desfășurării anuale a conferinţelor ştiinţifico-practice naţionale şi internaţionale cu genericul „Protejarea patrimoniului bisericesc”, organizate de Mitropolia Moldovei în parteneriat cu Ministerul Culturii și Academia de Ştiinţe a Moldovei. Este binevenită cooperarea tuturor organizaţiilor și asociaţiilor, începând cu administratorii acestor bunuri ale patrimoniului bisericesc, adică stareţii mănăstirilor, preoţii parohi ș.a., precum şi conlucrarea cu mediul academic și specialiștii abilitaţi în domeniile cu tangenţă nemijlocită în protejarea și promovarea patrimoniului spiritual.
- Publicarea materialelor conferinţei ştiinţifico-practice într-o culegere ştiinţifică cu titlul „Patrimoniul sacru”.
- Printre obiectivele fundamentale ale conferinţei se numără sistematizarea şi catalogarea pieselor de inventar liturgic aflate în bisericile şi mănăstirile din ţară, deschiderea unui Muzeu Bisericesc cu suportul Mitropoliei Moldovei şi a Ministerului Culturii, continuarea lucrărilor de constituire a unei Asociaţii de profil a pictorilor, arhitecţilor, restauratorilor şi meşterilor de artă decorativă bisericească şi lansarea unei pagini web care ar prezenta patrimoniul bisericesc din RM.
- Patrimoniul sacru este un bun al întregii societăţi, reprezentând valorile spirituale autentice, din care considerente credem că este de datoria noastră să-l protejăm și să-l valorificăm.