Sâmbătă 25 iulie, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în curtea Catedralei episcopale din Soroca a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
La slujba praznicală condusă de către Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, au participat: prot. Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, egumena Vera (Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca, preoți soroceni și din alte protopopiate, credincioși și pelerini-oaspeți la sărbătoarea mariologică.
Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” este una dintre cele mai vechi și mai cinstite icoane ale Născatoarei de Dumnezeu, iar creștinii noștri manifestă pioșenie aparte pentru această reprezentare sfântă. Astfel, deja al treilea an consecutiv, Maica Domnului este cinstită prin rugăciune și o procesiune în jurul municipiului, care este organizată în ajunul zilei prăznuirii icoane făctoare de minuni.
Amintim că o copie a icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” a fost adusă în anul 2018 de la Sfântul Munte Athos și oferită în dar Catedralei Episcopale din municipiul Soroca de către Mănăstirea Ciuflea din capitală.
Maica Domnului a fost și rămâne a fi mijlocitoarea și ocrotitoarea noastră. Să o avem mereu în rugăciunile noastre, adresându-ne Maicii noastre cerești cu toate durerile, nevoile și necazurile noastre pământești.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/