Am avut aici în sat o bătrână, Ruxanda, care era bolnavă de ciroză şi de acum îşi vomita ficatul. Eram în săptămâna brânzei, vinerea, mai erau două zile şi trebuia să înceapă postul. Ca să vezi cum cei aflaţi pe patul de moarte ascultă de duhovnic, ca să vezi cât e de mare taina aceasta a duhovniciei.
Mă cheamă nora ei şi-mi spune: “Părinte, soacra mea e slabă, te rog dacă vrei să vii s-o împărtăşeşti că se duce”. Eu mi-am luat Sfintele Taine la mine, epitrahilul şi tot ce mi-a trebuit, ajung la ea acasă, intru în casă şi văd aşa, ca un schelet, cu o burtă mare în faţă. Zic: “Ce faci, bunică?” “Bate moartea la uşă. E gata.” “Nu-i gata, ai mâncat azi?” “Am mâncat.” “Nu te pot împărtăşi. Mâine e sâmbătă, mănânci carne, că-i Lăsata Secului, duminica bei ţuică şi vin, că-i Lăsatul Secului, faci acolo o frigare mare de găină cu smântână şi de luni începi să posteşti. Vineri vin să te împărtăşesc. N-ai voie să mori până vineri. Daca vine îngerul sau Dumnezeu şi-ţi spune că trebuie să te ia, îi spui aşa, că parintele Calistrat a spus să trăiesc până vineri.” “Părinte, mai prind eu vinerea?” “Taci din gura că nu mori, fă ascultare!” Şi-mi iau epitrahilul şi vin acasă.
Vineri termin eu slujba la biserică, Liturghia înainte-sfinţită, cum se face în acea săptămână, şi-mi aduc aminte în jur de ora unu: “Baba mea, săraca, trebuia de dimineaţa să mă duc s-o împărtăşesc”. M-am luat cu Liturghia înainte-sfinţită, cu slujbe mai lungi, cum sunt în prima săptămână, cu cuvinte de folos, cu acatiste şi s-a facut vreo unu şi ceva. Şi vine în ogradă un om pe care îl ştiam eu, cu Aro. Zic: “Avem o treabă urgentă. Hai, că moare cineva şi rămâne neîmpărtăşit, hai cu mine că n-avem timp, discutăm după aia”. Zis şi făcut. M-am suit în Aro şi direct la ea, în celălalt capăt de sat, că-s vreo trei kilometri.
Când ajung la uşa casei ei, nora îmi zice: “Hai, părinte, că are deja halucinaţii”. “Ce halucinaţii are? Ce face, ia s-aud.” “De azi dimineaţă tot spune aşa:
Nu mă puteti lua, că nu a ajuns înca părintele, aveţi oleacă de răbdare, închideţi poarta, deschideţi fereastra, hai, staţi pe laiţă şi asteptaţi. Întreb: Mamă, dar ce vezi?. Dar tu n-ai minte? Nu-i vezi cât sunt de frumoşi? Uite cum aşteaptă săracii, să ma ia, dar dacă părintele întârzie?” Vai, părinte, numai aiurea vorbeşte.”
“Ei, vorbeste aiurea! Aiurea eşti tu care nu ştii ce înseamnă moartea, ea ştie ce spune.” Intru în casă şi zic: “Ei, bunică, vezi că n-ai murit?” “Vai, părinte, de azi de dimineaţă mă aşteaptă, săracii; iaca-s trudiţi şi ei de atâta aşteptare, le-am zis să mai şadă oleacă pe laiţă.” “Dar cine-s, bunică, cum îs, ce vezi? Că eu nu văd nimic.” “Ei, uite cât sunt de frumoşi! Iaca, mă aşteaptă! Cât îs de bucuroşi că ai venit!” “Las să fie bucuroşi.”
Îi fac dezlegarea, îi dau Sfintele Taine în gură şi-mi zice: “Părinte, mă ajuţi să mă întorc cu faţa la perete?” “Da, bunică, numaidecât te intind cu faţa la perete.” Zice: “Ce dorinţă vrei mata să-ţi îndeplinesc eu înainte de a muri?” “Să-mi îndeplineşti una singură: dacă ai să te întâlneşti cu mama mea, să-i spui de la mine c-o rog să se roage pentru mine.” Şi zic: “Mori sănătoasa”. “Iacă, acuma mor, că nu mai au nici ei răbdare să mă aştepte.” Şi se întoarce cu faţa la perete şi se întinde aşa, cu zece centimetri mai lungă decât era, şi rămâne nemişcată.
Şi-i zic nora-şi: “Pune mâna pe ea, vezi ce-i cu ea, e vie, e moartă?” Eu eram deja la uşă, îmi luasem epitrahilul. Spune: “Când ajungeţi la mănăstire să i se tragă clopotul, că a murit”.
Din Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Mângâiere şi mustrare, Bucureşti, 2003