27 aprilie 2017, preoţii din Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate au vestit bucuria Învierii Domnului colaboratorilor şi beneficiarilor asociaţiei „Crucea Roşie” din mun. Chişinău.
Cei prezenţi au participat la o discuţie de suflet despre semnificaţia celei mai mari sărbători creştine. Beneficiarii au fost încurajaţi să nu deznădăjduiască în nici o situaţie dificilă, subliniindu-se importanţa menţinerii unei familii puternice, pentru creşterea unei generaţii sănătoase.
Părintele Ion Miron, prezent la eveniment, a menţionat: „În comunitatea unde slujesc, circa 30 la sută din locuitori trăiesc în sărăcie extremă, însă eu întotdeauna sunt inspirat de lumina şi dragostea pecetluită pe chipurile lor. Pe mulţi din ei îi aud zicând – Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate, dar mai cu seamă, pentru că sunt creştin ortodox!”
Părintele Constantin Cojocaru, preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate a Bisericii Ortodoxe din Moldova, a mulţumit angajaţilor pentru devotamentul lor, subliniind importanţa credinţei şi a dragostei pentru munca depusă: „Atunci când ni se pare că ne este greu trebuie să privim în jur – din nefericire, vom vedea pe mulţi oameni mai trist ca noi. Aceasta trebuie să ne inspire curajul de a înainta, sentimentul de mulţumire lui Dumnezeu pentru binele, dar şi pentru încercările pe care ni le trimite. Îmi amintesc de o bătrânică de la biserica unde slujeam, care, fiind oarbă, dicta lista de persoane pentru care se ruga. La sfârşit a spus, „Iar pe mine nu mă mai scrie, că-s sănătoasă, slava Domnului!” Aceste cuvinte m-au atins până la lacrimi” – a adăugat pr. Constantin.
Mulţumim din suflet părintelui Marin Cij, parohul Bisericii Sfântul Arhanghel Mihail din mun. Chişinău, şi multor altor preoţi care mereu susţin activităţile de misiune şi caritate în cadrul Bisericii.
Pe această cale îi invităm pe toţi slujitorii Sfântului Altar, dar şi pe enoriaşii de rând, să se alăture iniţiativelor sociale ale Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate